Baza sportivă a Colegiului Naţional „Constantin Carabella” din Târgovişte este reabilitată cu bani de la bugetul local, iar lucrările vor fi gata la jumătatea lunii octombrie.
„Este o investiţie de aproximativ 3 milioane de lei, finanţată din fonduri proprii, de la bugetul municipiului Târgovişte, o investiţie de natură să ofere un spaţiu adecvat pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică la această unitate de învăţământ”, a declarat, vineri, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Investitia cuprinde atat o sala de sport, cu toate dotarile (inclusiv tabela electronica si sistem de sonorizare), cat si un teren multifunctional.