Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, anunţă că lucrările de renovare a Cinematografului Independenţa vor fi gata anul acesta, de Zilele Cetăţii.
„În această după-amiază, am făcut o vizită la Cinematograful „Independența”. După o perioadă în care, pe fondul unor proceduri derulate între Compania Națională de Investiții și constructor, proiectul a fost întârziat, în sfârșit investiția a intrat în linie dreaptă.
Astfel, se fac ultimele retușuri, concomitent cu realizarea curățeniei generale, intenția noastră fiind ca cinematograful să fie recepționat cu prilejul Zilelor Cetății din acest an”, precizează primarul Cristian Stan.
Acesta subliniază că cinematograful devenise ruină, iar acum e trnsformat într-un obiectiv modern, cu multiple funcționalități.