Târgovişte: Lucrările de la podul de la combinat (zona Pavcom), în ultima etapă
Proiectul de modernizare a pasajului peste calea ferată de pe DN 72, (zona Pavcom) din Târgovişte, a ajuns la ultima etapă, respectiv realizarea rosturilor de dilatație, anunţă, marţi, primarul Târgoviştei, Cristian Daniel Stan.
Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene.
„Investiția a presupus reabilitarea completă a obiectivului, de la structura de rezistență, până la refacerea integrală a căii de rulare, a trotuarelor, a sistemului de iluminat, a hidroizolației sau a parapeților! Pasajul în discuție este cel de-al patrulea pasaj rutier care se reabilitează în ultimii 3 ani de către administrația locală târgovișteană, după pasajul de pe strada Petru Cercel, cel de la Aninoasa sau cel de la Teiș”, precizează Stan. Edilul reaminteşte că au fost construite și două poduri noi, respectiv podul nou de la Teiș și pasarela de pe strada Cornel Popa.