Târgovişte: Lucrări pe Calea Domnească: vezi care străzi urmează
Lucrările de reabilitare a infrastructurii pe Calea Domnească din Târgovişte sunt în derulare, iar programul de investiţii cuprinde şi alte străzi, anunţă, joi, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.
Este cel mai mare proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere din municipiul Târgoviște din ultimii 10 ani, spune Stan.
Vor fi reabilitate bulevardele Independenţei şi Libertăţii, cra şi alte străzi.
„Finanțarea investiției este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”! Astfel, în cadrul unei finanțări nerambursabile cu o valoare de 21.539.674,38 lei, bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele”, precizează primarul Daniel Cristian Stan.
Conform acestuia, durata de implementare nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor.
„Cel de-al doilea contract de finanțare din cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, aferent reabilitării străzilor Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu, va fi semnat în perioada imediat următoare, licitația de execuție fiind în derulare”, mai anunţă edilul.
Primarul Târgoviştei reaminteşte câteva dintre investiţiile în infrastructura rutieră din municipiu care au fost recent finalizate sau care au fost reluate.
„Dacă acestor investiții le adaugăm proiectul de reabilitare a străzilor Oltului, Ion Neculce, Fructelor, Fluierași si Luceafarului, în privința căruia a fost emis ordinul de reluare a lucrărilor, intervențiile care au în vedere străzile Pădurii, Plantelor (realizate) și Liniștei, investiția care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrările de reabilitare care au vizat bulevardul Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, avem imaginea unei strategii bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a orașului nostru”, mai spune primarul Daniel Cristian Stan.
Edilul adaugă că se află în faza documentațiilor tehnice și proiectul privind reabilitarea străzilor Nicolae Dobrin, Crizantemei, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legatură cu Centura), Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Bulevardul Regele Carol I (tronsonul de legatură cu Bulevardul I.C. Brătianu), Oituz, Vidin, Teilor (completare), Apusului, Prisecii (completare), Calea Câmpulung (nr. 178), Înfrățirii (completare), Lămâiței, în lungime de 2.925 metri.