Primăria Târgovişte derulează, în această perioadă, mai multe lucrări de reabilitare a infrastructurii (reabilitarea trotuarelor, reparaţii şi modernizare spaţiu de joacă, întreţinere spaţii verzi) în micro 2 din municipiu.
Lucrările sunt realizate de Municipal Construct, iar cele de amenajare spaţii verzi de Eco Sal, ambele societăţi subordonate Consiliului Local Târgovişte.
”Continua lucrarile si in microraionul nr. 2. Se executa lucrari la parcul „Norocel” (s-au montat echipamente de joaca noi, au fost facute lucrari de revopsire, s-au montat banci si cosuri de gunoi, urmand sa fie instalat si un gard de protectie), dar si lucrari de amenjare a trotuarelor pe strada Prutului (788 mp. de trotuar)”, scrie, pe facebook, primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.
Astfel de lucrări sunt executate în mai multe cartiere din Târgovişte, spaţiile de joacă din tot municipiul având lucrări de reabilitare şi modernizare.