Liceul „Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte va beneficia de lucrări de consolidare şi reabilitare termică în valoare de peste 32 de milioane de lei, prin PNRR şi Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, anunţă, miercuri, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.
„Liceul Teoretic ‘Ion Heliade Rădulescu’ va face obiectul unor investiţii importante, cele mai mari din istoria sa, dacă ne raportăm la valoarea lucrărilor (…). Astfel, sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare, iar în plus imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperişul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalaţiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare şi evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat etc.”, precizează, pe facebook, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.
Conform acestuia, intervenţiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puţin 50%.