Site icon stiriDB

Târgovişte: Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” va beneficia de fonduri prin PNRR

Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgovişte va beneficia de fonduri prin PNRR pentru renovare energetică, anunţă, vineri, pe facebook, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.

„Am primit rezultatul evaluării cererii de finanţare depuse de către Primăria Târgovişte în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă (…), componenta 5 – Valul renovării: „Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”. (…). Patru dintre imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalaţiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare şi evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat, etc.`, precizează primarul Daniel Cristian Stan.

Conform edilului, intervenţiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puţin 50%.

Valoarea proiectului este de 15,7 milioane de lei.