Site icon stiriDB

Târgoviște: Întâlnire zonală a Asociației Naționale a Farmaciștilor de Spital din România

Asociația Națională a Farmaciștilor de Spital din România (ANFSR) a organizat, sâmbătă, la Târgoviște, o întâlnire zonală, la care au participat farmaciști din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și Spitalelor Orășenești Pucioasa și Găești.

Evenimentul este unul itinerant și face parte dintr-un program de deplasări și dezbateri în întreaga țară, pe tema „Farmacia de Spital, între comunicare şi leadership”.

”Am dezbătut împreună cu colegii de breaslă aspecte actuale din activitatea farmaceutică, proiecte de îmbunătățire a activității și potențiale propuneri legislative care să contribuie la bunul mers în acest domeniu atât de important pentru sănătatea publică”, a declarat parlamentarul PSD de Dâmboviţa, Carmen Holban, farmacist de profesie, membru în Comisia pentru Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor.