Un incendiu a izbucnit, marţi, la un Centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi de pe strada Gimnaziului din Târgovişte, iar 20 de persoane au fost evacuate preventiv, informează ISU Dâmboviţa.
Nu a fost nimeni rănit în incendiu. Pompieri aflaţi în zonă au observat fum la o fereastră a clădirii şi au intervenit.
„În timp ce acţionau pentru stingerea unor cabluri electrice peste care au căzut crengile rupte de vânt ale unui copac, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au observat degajări de fum prin geamul unei încăperi aflată la etajul unei clădiri din apropiere, în care sunt îngrijite persoane cu dizabilităţi. Imediat aceştia s-au deplasat în locaţia respectivă în care au constatat că ardeau materiale combustibile. Incendiul a fost stins rapid de pompieri fără a se produce alte pagube”, precizează ISU Dâmboviţa.