Alte şase autobuze hibrid diesel-electric pentru transportul public au ajuns în municipiu, la acest moment numărul autobuzelor livrate fiind de 18, anunţă primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Primul lot de astfel de autobuze este de 28, iar în aprilie acestea vor intra în circulaţie pe străzile din Târgovişte.
„Continuăm modernizarea serviciilor publice pe bani europeni! Încă 6 autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, destinate Primăriei Municipiului Târgoviște, au ajuns ieri în oraș, iar numărul autobuzelor deja livrate până la acest moment a ajuns la 18! Ultimele 10 autobuze, din primul lot de 28, vor ajunge la Târgoviște în cursul acestei săptămâni, cu precizarea că în aprilie toate cele 28 de autobuze vor fi în circulație. Reamintim că între Primăria Târgoviște si Mercedes – Benz a fost semnat un contract de furnizare a 28 de autobuze hibrid diesel-electric, iar orașul nostru va dispune de mijloace de transport moderne, ecologice, care vor oferi condiții de călătorie cu nimic mai prejos comparativ cu cele din marile centre urbane europene”, spune primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Valoarea întregului proiect este de 44,7 milioane de lei. În proiect se prevede reabilitarea unor porţiuni de drum, coridoare care deservesc transportul public.