Târgoviște: Grindeanu și-a amintit de anii studenției, când studia pe PC-uri 286, în timpul vizitei la Universitatea ‘Valahia’
Premierul Sorin Grindeanu, aflat în deplasare de lucru în județul Dâmbovița, și-a amintit, în timp ce vizita laboratorul de informatică al Universității „Valahia” din Târgoviște, că în anii studenției a studiat pe calculatoare cu procesor de tip 286.
Grindeanu i-a cerut rectorului universității, Călin Oros, să facă o mică o oprire din turul instituției pentru a intra și în laboratorul de informatică de la „Valahia”.
‘Știți pe ce am învățat eu în ’92 ? În ‘ 92 am intrat la facultate, atunci era ‘286’. Când dădeai să compilezi un program, treceau 10 minute, aveai voie să fumezi în universitate atunci. Te duceai, fumai două-trei țigări, până se termina compilarea la program „, a afirmat premierul.
Rectorul i-a răspuns că, la acest moment, doar la muzeu se mai găsesc astfel de calculatoare.
Într-un alt moment al vizitei făcute la Universitatea „Valahia”, premierul a fost invitat să guste din pâinea fabricată în laboratorul pentru controlul și tehnologia produselor de panificație și făinoase, unde studenții, îndrumați de profesorii de la Facultate de mediu, biotehnologii și chimie alimentară, studiază fabricarea diverselor tipuri de pâine.
Grindeanu nu a refuzat oferta și a gustat din pâine, îndemnându-l și senatorul Adrian Țuțuianu, care îl însoțea alături de rectorul de la „Valahia”, să-i urmeze gestul. Acesta nu l-a refuzat și a spus râzând: „Eu mănânc mai des pâinea Universității”.
Țuțuianu, în perioada cât a fost președinte al CJ Dâmbovița, a predat cursuri la Universitatea „Valahia”.
Premierul Sorin Grindeanu participă la o reuniune alături de conducerea universității, autorități locale și mediul de afaceri.
La eveniment sunt prezenți miniștrii Mihai Tudose și Gabriel Leș.