Fostele ţevi de termoficare din Târgovişte vor fi dezafectate, a anunţat, vineri, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.
Conductele sunt degradate şi pot reprezenta un pericol, de asemenea dau un aspect urban urât.
Lucrările vor fi finalizate la jumătatea anului viitor.
„Fostele rețele supraterane de termoficare, deopotrivă periculoase și inestetice, vor fi dezafectate! A fost semnat contractul de execuție aferent dezafectării fostelor rețele supraterane de termoficare, utilizate inițial pentru transportul agentului termic de la Termocentrala Doicești. Rețeaua prezintă degradări structurale și constituie, în anumite zone, chiar un pericol pentru cetățeni, mai ales pe segmentele care traversează alei pietonale, străzi sau calea ferată. Proiectul presupune dezafectarea conductelor, a estacadelor, dar si a celor 6 puncte termice existente de-a lungul rețelei”, a precizat primarul Cristian Stan.