Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Babel, aflat la ediţia 12, începe luni la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.
Ediţia din acest an a festivalului se desfăşoară sub tema „Conexiuni” şi va avea loc în perioada 10 – 16 iunie.
Potrivit organizatorilor, în festival vor fi prezenţi peste 300 de artişti din 33 de ţări, precum Anglia, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Bahrain, Belgia, Bulgaria, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irak, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Mexic, Norvegia, Polonia, Portugalia, Qatar, Republica Moldova, Scoţia, Spania, SUA, Tunisia, Ucraina, Ungaria.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, la ora 14,30, în foaierul Teatrului „Tony Bulandra”, şi va fi urmată, de la ora 15,00, la Sala Studio „Mihai Dimiu”, de spectacolul din Republica Cehă „The Power Game”, conceptul, regia şi coregrafia realizate de Andrea Miltnerová, şi creat şi jucat de Andrea Miltnerová & Sofía Mayorga.
În prima zi a festivalului vor mai putea fi urmărite, de la ora 16,00, la Sala Mare a Teatrului „Tony Bulandra”, spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, producţie a teatrului gazdă, iar de la ora 18,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul „Maryte” producţie Alytaus Miesto Teatras din Lituania.
În Piaţa Mihai Viteazul, de la ora 19,00, va putea fi urmărit spectacolul „Kakamaika”, producţie Davai Theatre din Israel, iar pe scena de la Cinema Independenţa, de la ora 20,30, va fi prezentat spectacolul „The Life of Hokusai”, producţie Global Business Labo Inc. din Japonia.
Parada Babel va începe la ora 21,30 şi se va desfăşura pe traseul Teatrul de Vară – Calea Domnească – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Casa Sindicatelor.
Prima zi se va încheia în Piaţa Mihai Viteazul, pe Casa Sindicatelor unde, de la ora 22,00, va putea fi urmărit spectacolul „LoveBar”, producţie Il Posto Vertical Dance & Marco Castelli Small Ensemble, prima companie din Italia specializată în reprezentaţii artistice pe suprafeţe verticale.
Printre cei care vor fi prezenţi la ediţia din acest an a festivalului Babel sunt: Odin Teatret, imPerfect Dancers Company – Italia, Usaginingen – Japonia, Alytus City Theatre – Lituania, Saebyuk Theater Company – Coreea de Sud, Csokonai National Theater Debrecen – Ungaria, Company Il Posto & Marco Castelli Small Ensemble – Italia, Andrea Miltnerová/ Sofía Mayorga/ Jan Komárek – Cehia, Company Kate & Pasi – Finlanda.
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Babel se desfăşoară sub înaltul patronaj al prim-ministrului României.
Organizator al Festivalului Babel este Teatrul „Tony Bulandra”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Târgovişte. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul babelfest.ro.