Târgovişte: Festivalul Babel – program miercuri, 12 iunie

Târgovişte: Festivalul Babel – program miercuri, 12 iunie

Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Babel, aflat la ediţia 12, se desfăşoară sub tema „Conexiuni” şi are loc în perioada 10 – 16 iunie.

Potrivit organizatorilor, în festival vor fi prezenţi peste 300 de artişti din 33 de ţări, precum Anglia, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Bahrain, Belgia, Bulgaria, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irak, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Mexic, Norvegia, Polonia, Portugalia, Qatar, Republica Moldova, Scoţia, Spania, SUA, Tunisia, Ucraina, Ungaria.

Program miercuri, 12 iunie

11:00 Teatrul Tony Bulandra, Foaier 60 min.

Întâlnirile Babel

11:00 Casa de Cultură a Sindicatelor, Foaier 180 min.

Atelierele Babel

The Stanislavski Connection, Dumitru Acriș , România

11:00 Teatrul Tony Bulandra, Sala Studio „Hugo Wolff” 180 min.

Atelierele Babel

Connecting the Dots, Scott Johnston , Scoția

12:00 Teatrul Tony Bulandra

Actors Headshots, Simion Buia, România

12:00 Teatrul Tony Bulandra, Foaier, 30 min.

Conexiunile Babel

Teatrul de ieri și de azi, colocviu: Doina Papp și Mc Ranin

Lansare carte „Cel care trece (oameni, fapte, întâmplări teatrale)”, autor: Doina Papp

12:30 Teatrul Tony Bulandra, Foaier 60 min.

Conexiunile Babel

Întâlnirea directorilor de teatru și festival

16:00 Teatrul Tony Bulandra, Sala Studio „Mihai Dimiu” 60 min.

Black Kite. Pulsation of souls

usaginingen , Japonia

17:30 Teatrul Tony Bulandra, Sala Mare 50 min.

Mahamaya Electronic Devices

Teatrul Fără Nume Chișinău, Republica Moldova

19:00 Piața Mihai Viteazul 30 min.

RAFLA

Compania Kate & Pasi , Finlanda

19:00 Cinema Independența

Filmele Babel

Amsterdam, documentar, regia Tudor Chirilă, România

20:00 Casa de Cultură a Sindicatelor 60 min.

Nobody Meets Nobody

Grotowski Institute and Kugacz-Semerci Studio , Polonia

21:00 Piața Mihai Viteazul 25 min.

SUHDE

Compania Kate & Pasi , Finlanda

Respirație și cuvânt

Festivalul Babel a ajuns deja în cea de-a treia sa zi. În primele două zile de festival, timpul a zburat, așa cum au zburat la înălțime, în ambele seri, pe Casa Sindicatelor, dansatorii de la compania italiană Il Posto Vertical Dance. Ei au încheiat două zile pline de spectacole care au îmbinat multe mijloace de exprimare artistică. La Întâlnirile Babel fiecare și-a prezentat conceptul de spectacol și o parte din trăirile din spatele scenei, mai puțin cunoscute publicului larg. Managerului Institutului Grotowski, Jarosław Fret, a vorbit despre elemente de bază ale artei teatrului – respirație, cuvânt, muzică – a explicat cum iau naștere acestea unele din altele, trezind curiozitatea publicului și crescând așteptările legate de spectacolul „Sheol”, care s-a jucat cu o scenă plină, publicul stând pe gradene, în spațiul de joc.

Astăzi, 12 iunie, ora 20:00, în același spațiu, Institutul Grotowski prezintă și spectacolul „Nimeni nu întâlnește pe nimeni”, cu tema relației dintre sine și un altul. Producțiile propuse de acest institut din orașul polonez Wrocław continuă crezul artistic al lui Jerzy Grotowski, un vizionar în ceea ce privește conexiunile artei teatrului cu lumile subtile, nevăzute.

Tot astăzi, două spectacole de stradă diferite ale companiei finlandeze Kate & Pasi vor uimi și cuceri publicul prin acrobații, cu ajutorul cărora vor spune două povestioare simpatice.

Pentru iubitorii de film, de la ora 19:00, la Cinema Independența, rulează „Amsterdam”, în regia lui Tudor Chirilă, regizor artistic și producător TVR.

La Sala Mare a teatrului, de la ora 17:30, Teatrul Fără Nume din Chișinău „se joacă” cu diferite aparate electronice pentru a pune întrebări esențiale despre ceea ce ne compune viețile.

La Sala Studio, de la ora 16:00, se petrece un spectacol-instalație, extrem de ingenios, intitulat „Zmeul negru. Ritmul sufletelor”, al duo-ului japonez usaginingen. Soț și soție, ei au inventat niște dispozitive prin care ne spun o poveste despre mediul înconjurător, despre natura care ne găzduiește și perspectiva noastră față de ea.

Dimineața zilei de 12 iunie se desfășoară în mod obișnuit cu Întâlnirile Babel, spațiu relaxat de împărtășire a ideilor, de mărturisire a motivațiilor interioare, de relatare a diferitelor experiențe transformatoare. La fel va fi și colocviul dintre criticul de teatru Doina Papp și managerul Mc Ranin, pe tema cărții scrise de cea dintâi, intitulată „Cel care trece (oameni, fapte, întâmplări teatrale)”. Date fiind personalitățile celor doi, suntem convinși că din această discuție nu va lipsi umorul și o sclipitoare inteligență.

Menționăm că festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Târgoviște, de Ministerul Culturii și are ca partener media Radio România. Sponsorul principal este UniCredit Bank, parteneri oficiali de mobilitate Flamicom și Mavexim. În plus, avem susținerea sponsorilor Rondocarton (Simbolul calității), Cicom (Fabrica de înghețată), C.A.R. Învățământ Târgoviște, Rotary Club Târgoviște, Biotel (Echipamente electrice), Bergenbier și a partenerilor ANSR (Asociația Națională a Surzilor din România), SonoArt, Dâmbovița Mall, Holo (The future is hologramic). Tuturor le suntem extrem de recunoscători!

Comunicat de presă Teatrul Tony Bulandra Târgoviște

error: Conţinut protejat !!