Elevi de la un liceu din Târgovişte au fost amendaţi de jandarmi după ce au jucat barbut pe bani în sala de curs, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa, remis, joi.
Cel care i-a alertat pe jandarmi a fost paznicul unităţii de învăţământ.
”Jandarmii dâmboviţeni aflaţi în patrulare în zona instituţiilor de învăţământ au intervenit astăzi, 8 martie, la un liceu din municipiul Târgovişte. Aceştia au fost sesizaţi de agentul de pază cu privire la faptul că mai mulţi elevi practică jocuri de noroc într-o sală de curs. Jandarmii s-au deplasat în zona indicată, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că 3 elevi de clasa a XII-a, aflaţi în timpul recreaţiei au jucat barbut pe sume modice de bani”, precizează IJJ Dâmboviţa.
Elevilor li s-au întocmit procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru fapta de ”organizare şi participare la jocuri de noroc”, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 1.250 lei.