Târgovişte: De ce Dracula nu e în Festivalul Dracula
O paradă medievală, spectacole istorice, ateliere tematice de mânuire a sabiei şi tras cu arcul, concerte vor avea loc, în perioada 15-17 iunie, la Târgovişte, la Festivalul Dracula, ce are loc.
Este prima ediţie a festivalului în care figura lui Dracula, Vlad Ţepeş, nu va mai fi în prim plan. Organizatorii susţin că denumirea festivalului este marcă înregistrată ce nu le aparţine şi se gândesc să îl schimbe.
Festivalul este la a cincea ediţie şi se va ţine la Curtea Domnească Târgovişte.
”Am insistat pe ideea de festival medieval, fără a mai avea în prim plan figura lui Dracula (…) Vom încerca, pentru că este o problemă cu denumirea acestui festival, nu este înregistrată ca fiind a Primăriei Târgovişte, vom încerca să găsim o denumire pe care să o şi putem înregistra, cred că vom rămâne la ideea de festival mediaval, nu neapărat Festival Medieval Dracula”, a precizat viceprimarul Târgoviştei, Monica Ilie.
”Timp de trei zile Târgovişte va îmbrăca haină medievală şi va readuce în actualitate parfumul unei epoci foarte importante din punct de vedere economic şi cultural. Programul este unul dens, se adresează tuturor categoriilor de vârstă şi pe parcursul celor trei zile la Târgovişte va fi instalată o tabără medievală cu tot ce presupune acest lucru, cu negustori, cu meşteşuguri, cu expoziţie de arme, vase decorative. Vor fi ateliere tematice, de mânuire a sabiei, de tras cu arcul. Deschiderea oficială va fi vineri, la ora 18.00, în Curtea Domnească, iar apoi vom invita participanţii la parada medievală”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Târgoviştei, Monica Ilie.
Cele două spectacole istorice din cadrul festivalului sunt ”Antim Ivireanul”, ce va avea loc sâmbătă seara pe scena de la ruinele din Curtea Domnească şi ”Balada lui Constantin Brâncoveanu”, ce va avea loc duminică. Spectacolul de duminică va fi urmat de un concert Gheorghe Gheorghiu şi trupa Corbu.
Bugetul ediţiei din acest an a Festivalului Dracula de la Târgovişte este de 300.000 de lei. Organizatorii evenimentului sunt Primăria Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
[foto: arhivă]