Un şofer de 28 de ani aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive a accidentat, duminică, pe o stradă din Târgovişte, un copil de 12 ani, informează IPJ Dâmboviţa.
„Poliţiştii au constatat că, pe strada Laminorului, un pieton, de 12 ani, din Târgovişte, ar fi fost acroşat şi accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani. Pietonul a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale. Totodată, conducătorul auto a prezentat un rezultat preliminar pozitiv pentru consumul unor substanţe psihoactive”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Conform sursei citate, în urma cercetărilor efectuate, faţă de conducătorul auto a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.