Târgovişte: Claudia Gilia, aleasă preşedinte al Senatului Universităţii Valahia

Târgovişte: Claudia Gilia, aleasă preşedinte al Senatului Universităţii Valahia

Claudia Gilia a fost aleasă preşedinte al Senatului Universităţii Valahia Târgovişte. Gilia ocupă şi funcţia de prefect de Dâmboviţa.

„Mulțumesc tuturor colegilor pentru votul acordat pentru funcția de Președinte al Senatului Universității ”Valahia” din Târgoviște.

Am parcurs toate etapele în cariera academică în universitatea noastră și este o mare onoare să pot contribui la dezvoltarea instituției din această poziție de conducere. Universitatea ”Valahia” din Târgoviște este o instituție tânără, dar care a reușit să-și găsească un loc onorabil în rândul universităților cu tradiție.  Tot ce a fost făcut până acum s-a realizat cu multă muncă și pasiune. Vom veni cu programe noi, în pas cu cerințele societății și vom îmbunătăți programele care ne-au consacrat. Vom oferi o atenție sporită cercetării, vom sprijini studenții și cadrele didactice să facă performanță și vom crește numărul de parteneriate cu alte instituții internaționale”, a anunţat Gilia, joi, pe Facebook.

Pe 11 martie vor avea loc alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii Valahia. Candidează actualul rector Laura Gorghiu şi Corneliu Sălişteanu.

Sălişteanu, care are şi funcţia de subprefect de Dâmboviţa, face echipă cu Claudia Gilia.

„Programul managerial, propus de colegul meu, conf.univ.dr.Corneliu Sălișteanu,  „Deschidere-Dinamism-Dezvoltare 2024-2029″ oferă soluții la provocările cu care se confruntă universitatea noastră azi. Am speranța că acest program va fi asumat de întreaga comunitate academică și că, împreună, vom contribui la dezvoltarea Universității noastre”, a mai spus, joi, Claudia Gilia.

error: Conţinut protejat !!