O clădire în ruină de pe strada Petru Cercel din Târgovişte a fost transformată în centru social pentru persoanele vârstnice. Investiţia a fost realizată cu bani europeni.
„Am transformat o ruină într-un loc ideal pentru bunicii noștri! Da, tot cu bani europeni! Astfel, clădirea care se află pe strada Petru Cercel, în zona intersecției cu bulevardul I.C.Brătianu, o ruină până nu demult, primește o destinație nouă prin amenajarea aici a unui centru social integrat pentru persoane vârstnice si a unei cantine de ajutor social. Valoarea investiției este de aproximativ 5.000.000 lei, iar cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, în cadrul Axei Prioritare 9 – „‘prijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1. – Dezvoltare Locală sub Responsabilitatea Comunității (DLRC)”‘, anunţă primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.