Cinematograful Independenţa din Târgovişte a fost redeschis, după renovare şi modernizare, de Ziua Municipiului, pe 8 septembrie 2021.
Sala este acum multifuncţională şi are 450 de locuri.
„,Este un moment foarte important pentru comunitatea târgovişteană, pentru că Cinematograful Independenţa este un simbol al municipiului Târgovişte. Cinematograful Independenţa iată că a fost reabilitat, a fost modernizat şi este pe cale să poată găzdui nu numai spectacole de cinema, nu numai filme, ci şi alte tipuri de spectacole, este o sală multifuncţională de care municipiul Târgovişte avea nevoie în contextul în care la acest moment în afară de sala Teatrului Municipal nu prea mai există o sală care să poată să găzduiască spectacole de ţinută. Această sală este ceva mai mare decât cea a Teatrului Municipal, aici este vorba de 450 de locuri”, a declarat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Proiectul a fost finanţat de Compania Naţională de Investiţii şi a costat circa 2 milioane de euro.
„Astăzi deschidem larg uşile unui obiectiv semnificativ nu numai pentru municipiul Târgovişte, dar şi pentru judeţul Dâmboviţa. Chiar dacă acest obiectiv este finanţat prin Compania Naţională de Investiţii, vreau să vă felicit pentru îndârjirea de a duce la bun sfârşit acest obiectiv important pentru noi toţi. În final vreau să urez La mulţi ani tuturor celor care astăzi îşi serbează ziua numelui şi nu în ultimul rând urez un sincer La mulţi ani târgoviştenilor, cu multă sănătate şi să ne mai vedem la astfel de evenimente”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Independenţa” este singurul cinematograf din Târgovişte, nu este funcţional de mai mulţi ani, iar clădirea ajunsese într-un stadiu avansat de degradare.
Cinematograful Independenţa este situat în zona centrală a municipiului Târgovişte şi a fost construit în 1977. Suprafaţa construită a cinematografului este de 1.400 de metri pătraţi. Cinematograful a fost preluat în administrare în 2010 de către Primăria Târgovişte de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor ”România Film”. De atunci singura activitate care a avut loc în cinematograf a fost, pentru scurt timp, o sală de bingo, într-o încăpere a clădirii.