Site icon stiriDB

Târgovişte: Ce trebuie să ştie cei care vin cu maşina la meciul Chindiei din 19 mai; restricţii de circulaţie şi parcări

Suporterii echipei de fotbal Chindia Târgovişte care vor veni la meciul de inaugurare a stadionului din 19 mai trebuie să știe că vor fi mai multe restricţii de circulaţie pe străzile din zona stadionului.

Sunt amenajate parcări la stadion, dar pentru a evita aglomeraţia primarul Târgoviştei, Cristian Stan, recomandă celor care vin la meci să vină pe jos.

Edilul a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, care sunt restricţiile de circulaţie pe străzile din apropierea stadionului.

„Vor şi nişte măsuri de ordine şi control al accesului. Este primul meci în prima ligă după 24 de ani, dar condiţiile de acum sunt total diferite. Se face un plan de pază, plan de trafic, am avut şedinţa tehnică marţi, va mai fi una astăzi şi vor fi dispuse măsuri. De exemplu: avem sens unic pe strada Justiţiei dinspre Gimnaziului, accesul auto pe strada Coconilor va fi interzis cu excepţia riveranilor, deci se va veni pe jos şi dinspre strada Cornel Popa şi de aici. Pe strada Nicolae Dobrin, cei care vor veni în parcare, vin cu sens unic pe Nicolae Dobrin, pe Justiţiei, ies pe strada Cornel Popa. Dinspre muzeu, în faţa stadionului până la intersecţia cu strada Stelea accesul auto va fi interzis. Sunt măsuri impuse de organele de ordine, nu avem nicun fel de competenţă în felul acesta, nu putem să decidem noi. Oricum au experienţă mult mai mare în comparaţie cu noi, jandarmii de la Ploieşti care au venit şi care gestionează întreaga zonă”, a spus primarul Cristian Stan.

Acesta le recomandă suporterilor să vină pe jos la meci, pentru a nu avea probleme în trafic.

„Un sfat pentru târgovişteni: să lase maşina acasă! Să vină pe jos. Oraşul e mic. În 20-30 de minute maxim îl faci pe jos. Se anunţă puţină ploaie, dar foarte puţină, până în meci, s-ar putea chiar să nu plouă deloc. Îţi ia mai mult să scoţi o maşină din aglomeraţie decât să vii pe jos din … eu ştiu, din micro 11 sau din micro 6. Că ajungi, în maxim 20 de minute eşti aici”, mai spune primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Edilul a mai anunţat că va fi transport public special pentru meci, începând cu ora 17.45. Va fi o rută care va veni dinspre micro 11, 12, 9 şi una care va veni dinspre micro 6, 4, 5. La fel şi la finalul meciului.

La data de 19 mai a.c. întrucât în municipiul Târgoviște vor fi întreprinse activități circumscrise meciului de fotbal, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi prezenți la datorie, în sprijinul cetățenilor, pentru a preveni orice abatere de la normele în vigoare.
Precizăm faptul că în intervalul orar 17.00-23.00, circulația va fi restricționată astfel: pe strada Coconilor, atât dinspre Calea Domneasca, cât și dinspre strada Cornel Popa, se va permite doar accesul pietonal.
Accesul auto va fi permis doar pe strada Nicolae Dobrin, dinspre strada Justiției, DOAR pentru riverani și pentru cei care au plătit loc de parcare pt stadion.
Pe strada Justiției, se va circula doar dinspre strada Gimnaziului, în sens unic, oprirea fiind interzisă.
Pe această cale, le recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte indicațiile polițiștilor din teren și să adopte o conduită responsabilă.
De asemenea, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, este important să parcați autovehiculele doar în locurile special amenajate și să nu blocați calea de acces spre zona evenimentului.

Comunicat de presă IPJ Dâmbovița