Primăria Târgovişte a demarat un proiect prin care susţine financiar introducerea catalogului electronic în toate şcolile şi liceele din municipiu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Târgoviştei, Monica Ilie.
Costul suportat de administraţia locală este de 150.000 de lei pe an.
”Târgoviştea este astfel printre primele oraşe din ţară care are implementat acest program de management educaţional susţinut integral de administraţia locală. Am urmărit să se scurteze drumul dintre şcoală şi familie, să eficientizăm comunicarea dintre părinţi şi profesori. Astfel, dacă elevul primeşte o notă sau o absenţă, părintele este ţinut la curent în timp real, pentru că în următoarele minute primeşte o notificare pe telefon sau pe e-mail cu nota sau absenţa pe care a înregistrat-o copilul în ziua respectivă. Catalogul electronic este doar o componentă a programului, pentru că se pot realiza mult mai multe, se pot genera foile matricole, se poate întocmi orarul, se fac statististici”, a precizat viceprimarul Monica Ilie.
În afara catalogului electronic, programul conţine şi o bibliotecă virtuală, unde elevii pot accesa 500 de titluri de cărţi.
”Până la acest moment platforma educaţională funcţionează în 14 unităţi şcolare, sunt alte trei unităţi în care sistemul este în curs de implementare, pentru că este o întreagă procedură, se crează conturi pentru elevi, pentru părinţi, pentru profesori, se introduc datele pe această platformă”, a mai spus viceprimarul Târgoviştei, Monica Ilie.
Aceasta a explicat şi de ce administraţia locală a ales să se implice în acest proiect.
”În momentul în care am luat decizia oferirii gratuite a acestui program tuturor şcolilor din Târgovişte, deci părinţii nu plătesc absolut nimic, am avut în vedere responsabilitatea pe care ar trebui să o avem noi ca administraţie publică locală de a susţine şi de a contribui la eficientizarea procesului educaţional. Suntem conştienţi de faptul că educaţia reprezintă pilonul de bază pentru dezvoltarea sustenabilă a oricărei societăţi, iar toate investiţiile pe care le facem în acest domeniu, fie că vorbim de infrastructura şcolară, fie că vorbim de susţinerea financiară a proiectelor, programelor care se derulează la nivelul şcolilor, au în vedere acest aspect”, a susţinut Monica Ilie.