Târgovişte: Calea Luminii, eveniment unic în ţară, va avea loc în Joia Mare
Calea Luminii, un spectacol de sunet şi lumină, va avea loc în Joia Mare, la Târgovişte, iar 2018 lumânări vor fi aprinse pe traseul din faţa Mitropoliei, pe Bulevardul Carol I, până la gara municipiului, pe o distanţă de un kilometru.
”Este un eveniment unic în Romînia, lumina înseamnă speranţă, lumina înseamnă viaţă, este un prilej de împăcare cu cei din jurul nostru şi cu noi înşine, un prilej de mediatţie. Dincolo de aprinderea lumânărilor, simbolistica este foarte importantă la acest eveniment (…). Prin binecuvântarea pe care Biserica o dă acestui eveniment, simbolistica este mult mai importantă. Invităm târgoviştenii să participe, ca în fiecare an, la Calea Luminii”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei. Cristian Stan.
Este al 18-lea an când are loc Calea Luminii la Târgovişte. Artistul plastic Mihai Şerbănescu, iniţiatorul acestui eveniment, spune că manifestarea a devenit o tradiţie, în fiecare an se aprinde un număr de lumânări egal cu al anului respectiv plus încă una, ca simbol al speranţei.
Vezi GALERIE FOTO de la evenimentul de anul trecut: 2017 lumânări aprinse pe Calea Luminii, la Târgovişte (foto)