Târgovişte: Bărbat arestat preventiv, după ce a agresat sexual un minor într-un foişor

Târgovişte: Bărbat arestat preventiv, după ce a agresat sexual un minor într-un foişor

Un bărbat de 41 de ani a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual un minor într-un foişor din municipiul Târgovişte, informează, vineri, IPJ Dâmboviţa.

„La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 00:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi prin SNUAU de către un bărbat cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani ar fi agresat sexual un minor. Din cercetările efectuate, poliţiştii au constatat că, în ziua de 1 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, în timp ce s-ar fi aflat într-un foişor de pe raza municipiului Târgovişte, bănuitul ar fi agresat sexual un minor de 14 ani”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat magistraţilor, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

error: Conţinut protejat !!