Site icon stiriDB

Târgovişte: Acţiune a poliţiştilor rutieri; vizaţi pietonii

Poliţiştii rutieri efecuează, joi, o acţiune preventivă, vizaţi fiind pietonii.

Miercuri, în intervalul orar 11.00-13.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au desfăşurat o acţiune pe linia verificării respectării regulilor de circulaţie de către participanţii la traficul rutier. Acţiunea a vizat, în special, purtarea centurii de siguranţă. Au fost oprite în trafic, pentru control, peste 150 de autovehicule.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa informează că, miercuri, au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 30.000 de lei şi au fost reţinute două permise de conducere. 33 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru neportul centurii de siguranţă, iar alţi 24 pentru utilizărea telefonului mobil în timpul deplasării fără ca acesta să fie prevăzut cu sistem de tip ”mâini libere” (handsfree).

Poliţiştii verifică şi dacă persoanele care stau pe locurile din spate ale autovehiculelor poartă centurile de siguranţă, conform noilor prevederi ale Codului Rutier.