Primăria Târgovişte în colaborare cu Federaţia Română de Fotbal (FRF) va construi un teren de fotbal cu gazon sintetic, valoarea investiţiei fiind de 2 milioane de lei.
”Dupa foarte multi ani, in care investitiile in infrastructura sportiva targovisteana aferenta fotbalului de performanta au fost destul de reduse, in perioada urmatoare aceasta situatie se va schimba simtitor. Astfel, ieri (19 noiembrie 2018, n.r.) a fost semnat contractul de executie pentru obiectivul “Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament in Municipiul Targoviste”, teren care va fi amplasat in imediata vecinatate a Complexului Turistic de Natatie si care, incepand cu vara anului viitor, va asigura conditii execelente de antrenament atat pentru echipa de seniori a FC Chindia Targoviste, cat si pentru grupele de copii si juniori”, spune primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Suprafata totala a investitiei va fi de 9.858 mp, iar spatiul de joc va avea o suprafata 7.140 mp (68,00 ml x 105,00 ml). Activitatile de furnizare si montare a gazonului vor fi realizate de catre Federatia Romana de Fotbal.
Iluminatul nocturn va fi asigurat prin montarea a 26 de stalpi de iluminat ce vor sustine cate 4 lampi de 400W cu halogeanura metalica.
Primarul Târgoviştei face referire şi la construirea stadionului de la unitatea militară de la Gară.
”Cu privire la noul stadion, beneficiar Compania Nationala de Investitii „CNI” SA, pe parcursul realizarii investitiei, respectiv Consiliul Judetean Dambovita, dupa realizarea investitiei, stadion care va fi construit pe terenul situat la fosta UM Gara, precizez ca Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene a avizat favorabil studiul de prefezabilitate, etapele urmatoare ale investitiei fiind constituite de intocmirea studiului de fezabilitate si de parcurgerea procedurii de achizitie publica in vederea incheierii contractului avand ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor la obiectivul de investiţii amintit”, spune Stan.
Edilul susţine că se vor face anumite investiţii la stadionul ”Eugen Popescu”, motivul fiind că ”derularea acestei ultime investitii (construcţia noului stadion, n.r.) necesita o durata mai mare de timp”.
”Motiv pentru care, referitor la stadionul „Eugen Popescu”, mentionez ca a fost finalizata deja expertiza in constructii, urmand a fi realizate documentatiile tehnice in vederea reabilitarii stadionului, astfel incat sa fie asigurate conditiile minimale pentru a putea gazdui, cat mai repede, meciuri de prima liga”, a adăugat Cristian Stan.