Consilierii locali din Târgovişte au aprobat finanţarea cu 100.000 de lei a sterilizării câinilor cu stăpân din municipiu. Urmează să fie elaborat caietul de sarcini şi să se concesioneze această activitate.
De asemenea va fi concesionat pe o perioadă de cinci ani serviciul de gestionare a maidanezilor.
”Suntem obligaţi să luăm măsuri pentru combaterea acestui fenomen, iar prima este aceasta cu subvenţionarea sterilizării cu stăpân din municipiul Târgovişte, urmând ca pasul doi să fie realizat prin următorul proiect de hotărâre, şi anume aprobarea studiului de oportunitate şi concesionarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din Târgovişte”, a precizat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.
Conform acestuia, la nivelul municipiului sunt peste 3.000 de maidanezi, în condiţiile în care există un singur adăpost pentru câini cu o capacitate de 100 de locuri. În anul 2014 aproape 1.000 de persoane au ajuns la Secţia de Boli Infecţioase din Târgovişte, după ce au fost muşcate de câini.
”La nivelul compartimentului de specialitate din consiliul local va exista o echipă de monitorizare, sunt menţionate în caietul de sarcini condiţiile în care se prestează acest serviciu, în consiţiile concesiunii. Pasivitatea concesionarului serviciului este sancţionată cu rezilierea contractului (…) Avem în momentul de faţă sute de solicitări cărora nu le putem da curs. Vă citez din caietul de sarcini şi ce va fi prins în contract: neefectuarea capturării câinilor fără stăpân ca urmare a solicitărilor primite în termen în maxim 48 de ore de la data comunicării acestora se sancţionează cu 5% din contravaloarea prestaţiilor, neefectuarea succesivă pe o perioadă de o lună de zile a mai mult de 10 solicitări atrage desfiinţarea de drept a contractului”, a mai spus Cristian Stan.
Edilul spune că în cazul în care nu se aproba concesiunea serviciului, administraţia ar fi fost nevoită să eutanasieze câinii.
”Facem această concesiune şi combatem fenomenul eficient. Avem două soluţii: facem această concesiune şi combatem fenomenul eficient, doi: rămânem pe această organizare şi procedăm la eutanasierea câinilor. Nu avem alte posibilităţi. În Târgovişte să menţinem jungla care există, nu se poate”, a precizat Stan.
Acesta a recunoscut că în Târgovişte numărul mare al maidanezilor reprezintă un pericol public.
”Nu am reuşit să intervenim eficient în această zonă, e prima dată când încercăm aşa ceva. Din toate punctele de vedere, şi al efortului bugetar, şi al relaţiei cu ONG-urile din domeniul protecţiei animalelor, de asemenea printr-un număr mai mare de câini în adăpost se poate pune în aplicare inclusiv adopţia la distanţă(…). Nu cred că trebuie să aşteptăm să moară cineva în Târgovişte”, a mai spus primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.