Site icon stiriDB

Târg săptămânal de produse tradiţionale, la Târgovişte

targ inaugurareReprezentanţii Consiliului Local Târgovişte şi Consiliului Judeţean Dâmboviţa au inaugurat, joi, târgul săptămânal de produse tradiţionale, ce are loc în centrul municipiului Târgovişte, pe o stradă blocată circulaţiei auto pe perioada târgului.

Participanţi la târg sunt producători din Dâmboviţa, precum şi din judeţele învecinate care oferă la vânzare atât legume şi fructe, cât şi produse de artizanat.

VEZI GALERIE FOTO

”Am hotărât să permanentizăm săptămânal acest târg de produse tradiţionale în care, cu sprijinul Camerei Agricole Dâmboviţa, sunt invitaţi producători autentici să vină, să expună produse româneşti. Nu au loc alte persoane decât producătorii”, a precizat primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga.

În zona unde are loc târgul, pe perioada desfăşurării acestuia, ansambluri folclorice de muzică şi dans vor oferi spectacole.

”Venim în sprijinul şi al producătorilor, dar venim şi în sprijinul cetăţenilor. Pentru acest târg avem nevoie de tonete, corturi, lucruri de genul acesta, le vom prevedea în bugetul anului viitor, dar până atunci, cât timp se va putea face acestă activitate, o vom face. În plus, vreau să fac în judeţ, anul viitor, patru-cinci oboare pentru vânzarea animalelor, autorizate, cu toate condiţiile prevăzute de lege”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Târgul de produse tradiţionale de la Târgovişte are loc pe strada Stelea, în zona centrală a municipiului şi este organizat de Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa în parteneriat cu Centrul Judeţean de Cultură şi Camera Agricolă Dâmboviţa.