Producători, localnici şi autorităţi participă, sâmbătă, la Conţeşti, judeţul Dâmboviţa, la târgul de Sf. Dumitru, ce are loc în apropierea bazei sportive din comună.
Cei care vin îşi pot cumpăra legume şi fructe, oale de lut, dar şi produse de îmbrăcăminte. În târg este şi un stand al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), unde cei interesaţi primesc informaţii despre programele europene din domeniul agricol.
Prezenţi la târgul de la Conţeşti au fost preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, deputatul Ionuţ Săvoiu, senatorul Valentin Calcan, primarii de la Şotânga – Cristi Stroe, Sălcioara – Valentin Pârvu, Braniştea – Marian Ţachianu, viceprimarul de la Titu Vlad Oprea.