Site icon stiriDB

Tabără de creaţie ”O vară de poveste”, la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează, în perioada 6 – 9 iulie 2015, ediţia a IV-a a Taberei de creaţie ”O vară de poveste”.

În cadrul acestei activităţi, vor avea loc următoarele ateliere:

–        Atelierul de mic artizanat , prin intermediul căruia copiii vor putea vedea și realiza, în același timp, mici obiecte de artizanat, cu ajutorul unor elemente vegetale;

–        Atelierul de icoane pe sticlă, îi va pune pe copii, timp de 4 zile, în fața unei provocări: aceea de a-și confecționa propria icoană pe sticlă, pornind de la un geam până la un obiect cu valențe religioase;

–        Atelierul de trăistuțe – ne întoarce în vremea bunicii, însă, în cadrul taberei, copiii își vor putea descoperi talentul și răbdarea de a transforma o bucată de etamină sau pânză într-un adevărat obiect de artă;

–        Atelierul de pictură își propune realizarea, pe niște panouri de mari dimensiuni, a unui tablou care să reliefeze o imagine a satului tradițional. În fapt, va fi o lucrare colectivă;

–        Atelierul de tehnica șervețelului se dorește o incursiune într-o tehnică modernă, pentru realizarea unor obiecte cu iz tradițional;

–        Studioul muzical – copiii vor lucra alături de un profesor de canto, vor învăța diferite tehnici și vor primi informații cu privire la muzică. Vor cânta în cadrul unui mini concert.

–        Atelierul de sculptură în lemn.

Taxa de participare este de 30 lei.

Vineri, 10 iulie, va avea loc o excursie la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, la Ştefăneşti, judeţul Argeş. La excursie pot participa copiii cu vârsta peste 7 ani.