Unul dintre cele patru proiecte de promovare a bisericilor din Târgovişte cu fonduri europene este în atenţia autorităţilor existând suspiciuni de fraudă, a declarat, miercuri, primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.
Fiecare proiect are o valoare de aproximativ 200.000 de euro.
”Mai avem nişte proiecte care ne dau mari bătăi de cap în ceea ce înseamnă promovarea bisericilor. Şi acolo vreau să prezentăm transparent lucrurile şi să vedem ce s-a întâmplat exact. Există pe unul dintre aceste subiecte şi o suspiciune de fraudă în legătură cu modul în care se derulează contractul”, a precizat Cristian Stan.
stiriDB a relatat despre nereguli din cadrul unui astfel de proiect.
Proiectele de promovare bisericilor din Târgovişte prevăd realizarea de albume foto, pliante, ghiduri turistice, precum şi câte o pagină web pentru fiecare proiect. De asemenea proiectele prevăd şi organizarea de evenimente de promovare, expoziţii şi participarea la târguri de turism.