Site icon stiriDB

Stefano Micoli (antrenor volei feminin CSM Târgovişte): Nu ne aşteptam la o victorie aşa categorică cu Azeryol

stefano-micoli

Antrenorul echipei de volei feminin CSM Târgovişte, Stefano Micoli, a declarat, miercuri, după meciul susţinut în runda inaugurală a CEV Cup, că nu se aştepta la o victorie atât de categorică în faţa Azeryol Baku.

”Nu ne aşteptam la un rezultat atât de categoric, 3-0, pentru că echipa adversă e una foarte bună. Am început meciul jucând foarte bine (…). Vreau să le felicit pe fetele noastre pentru că am realizat 18 blocaje în trei seturi şi asta e ceva remarcabil”, a declarat Stefano Micoli.

Întrebat despre aportul publicului, Stefano Micoli a spus că a fost un adevărat sprijin, le-a împins pe fete spre victorie.

”Spectatorii ne-au ajutat în special pe finalul setului trei şi chiar am avut nevoie de acest sprijin”, a precizat antrenorul CSM Târgovişte.

Despre meciul retur de la Baku, care va avea loc pe 10 noiembrie, Stefano Nicoli spune ”trebuie să uităm că am câştigat în seara asta şi să începem meciul retur ca şi cum scorul ar fi 0-0”.

CSM Târgovişte a învins cu scorul de 3-0 (25-19, 25-19, 30-28) formaţia azeră Azeryol Baku, miercuri seara, în Sala Sporturilor din Târgovişte.