Site icon stiriDB

Spectatorii vor putea să aleagă piese ce se vor pune în scenă la Teatrul Tony Bulandra Târgovişte

Teatrul Tony Bulandra Târgovişte lansează programul ”telecomanda teatrală”, în cadrul căruia spectatorii vor putea alege spectacole ce vor fi puse în scenă.

”Echipa teatrului nostru selectează cinci texte contemporane importante, din dramaturgia universală. Vom organiza cinci spectacole lectură pentru aceste texte, împreună cu actorii teatrului. (Un spectacol lectură este un fel de test al impactului unui text, o măsură a relevanței sale, în care actorii joacă la nivel de schiță, fără scenografie, lumini, mișcare scenică și așa mai departe, bazându-se doar pe interpretarea vocală și, uneori, pe limbajul trupului.)”, se arată înrt-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra, remis vineri.

Fiecare spectator va primi câte un pliant, la intrarea în sală, cu o mică prezentare a textului și a autorului. Pliantul va avea de asemenea rubrici de votare. Textul câștigător va fi montat într-un spectacol complet în stagiunea următoare.

În comunicatul Teatrului Tony Bulandra se precizează că în ultima zi de luni a fiecărei luni, începând cu 26 ianuarie 2015, teatrul prezintă câte unul din aceste spectacole lectură publicului târgoviștean, în Sala Mare. Intrarea va fi liberă.

Primul spectacol lectură va fi pe textul „Amazonia” de Michal Walczak.