Sorina Pintea, după ce a vizitat Spitalul Pucioasa: Fără o finanţare suficientă, încercăm să lustruim, ceea ce nu e în regulă
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a subliniat vineri, după ce a vizitat Spitalul Pucioasa, că personalul acestei unităţi medicale şi autorităţile locale depun eforturi, dar este necesară o finanţare mai consistentă a spitalelor mici.
„Apreciez dorinţa de a munci şi entuziasmul celor de aici – ca de altfel în toate spitalele mici. Se vede că există implicare din partea personalului şi a Consiliului Local – ceea ce e foarte important. Nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit, se vede clar că oamenii se străduiesc şi vor să facă, dar fără o finanţare suficientă, fără bani… încercăm să lustruim, ceea ce nu este în regulă. Eu aştept ca aici, în Pucioasa, să fie un spital aşa cum aş vrea eu să îl găsesc când vin în staţiune. Este o staţiune de interes naţional, cred că trebuie să ne aplecăm puţin mai mult. Da, e ok, dar nu este ceea ce ne dorim”, a arătat ministrul, într-o declaraţie acordată presei.
Sorina Pintea a subliniat că trebuie sprijinite şi spitalele mai mici, inclusiv pentru a evita încărcarea spitalelor mari.
Ea a mai precizat că Secţia de urologie a Spitalului din Pucioasa beneficiază de aparatură medicală în valoare de 635.000 de lei. Pe de altă parte, Secţia de gastroenterologie nu poate primi în acest moment finanţare de la Ministerul Sănătăţii pentru aparatură.
„Noi încercăm să lustruim nişte lucruri pe care nu ar trebui să le lustruim. Trebuie să le schimbăm din temelii. (…) Oamenii sunt mulţumiţi, pentru că e foarte curat şi asta e foarte important, dar eu, în calitate de ministru al Sănătăţii, doresc altceva, şi pentru spitalele mici. Acest spital deserveşte o comunitate de 60.000 de locuitori, plus turiştii care vin în staţiune. Ministerul a făcut un prim pas, a acordat nişte bani pentru aparatură medicală. Ştiţi că eu spuneam că în afară de dotarea spitalelor judeţene, care au foarte multe programe de finanţare pe care le accesăm, aceste spitale mici au puţine eligibilităţi”, a menţionat ea.