Sorin Roşca Stănescu îl susţine pe Mircea Diaconu la europarlamentare
Senatorul de Dâmboviţa Sorin Roşca Stănescu spune, într-un comunicat remis miercuri, că îi urează succes lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare.
”Felicitări şi success, Mircea Diaconu! Noi, cei din Dâmboviţa, care te-am susţinut şi am semnat listele pentru candidatura ta, am avut dreptate. Nu ai încălcat nicio lege a acestei ţări. Ai dreptul să devii parlamentar european. Ai câştigat acest drept în toate instanţele. Agenţia Naţională de Integritate a minţit. A făcut un abuz! Tu eşti cel care a avut dreptate”, se arată în comunicatul semnat de Sorin Roşca Stănescu.
În finalul documentului acesta spune că ”îi ţine pumnii” lui Diaconu.
”Acum îţi ţinem pumnii să câştigi şi să ne reprezinţi în Europa”, spune Sorin Roşca Stănescu.