Site icon stiriDB

Seria dezbaterilor ‘Agora – Viitorul Europei’ a început, luni, la Târgovişte

Seria de dezbateri publice ”Agora – Viitorul Europei” a început, luni, la Târgovişte, iar reprezentanţi ai comunităţii locale au vorbit, fiecare din perspectiva lui, despre cum se vede viitorul Uniunii Europene, despre cele cinci scenarii prezentate în Cartea Albă publicată de Comisia Europeană în martie 2017.

Locaţia dezbaterii a fost una deosebită, în aer liber lângă Turnul Chindiei din Târgovişte.

”În perioada imediat următoare UE trebuie să se mişte. Ca cetăţeni europeni, şi sper eu nu ca cetăţeni europeni de rangul doi, ci ca cetăţeni europeni cu drepturi depline, eu îmi doresc să trăim cu toţii într-o Europă egală pentru toţi şi într-o Europă în care să ne simţim siguri şi la noi acasă”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, în cuvântul de deschidere a dezbaterii.

Acesta a adăugat că e important să învăţăm, dar şi să cerem de la Uniunea Europeană.

”Îm permit să fac şi o observaţie, poate că avem foarte mult de învăţat în ceea ce trebuie să ştim să cerem de la Uniunea Europeană şi rămân la concluzia că multe din barierele şi piedicile pe care noi le-am ridicat au fost piedici artificiale generate de o lipsă de răspundere şi de o lipsă de cunoaştere a mecanismelor europene. Sper că aşa cum am avut capacitatea să parcurgem primul exerciţiu bugetar al UE, vom avea capacitatea şi sper eu să învăţăm din greşelile pe care le-am făcut. Vă urez încă o dată bine aţi venit la Târgovişte”, a mai spus Oprea, citat de Agerpres.

Participanţii au subliniat cât de importantă este vocea tuturor cetăţenilor Uniunii, atunci când se iau decizii importante privind viitorul acesteia.

”Ne dorim foarte mult ca vocea tuturor cetăţenilor României să fie auzită la Bruxelles, acolo unde acum suntem într-un moment de răscruce privind viitorul Uniunii Europene, pentru că după ce a decis Marea Britanie să iasă (…) vrem să ne asigurăm că cei care rămân în Uniunea Europeană, 27 de state membre, vor merge împreună înainte mai departe. Cum vor merge, însă? Asta nu ştim încă şi sperăm să ajutaţi şi dumneavoastră cu opinii, pentru a alege unul din cele cinci scenarii sau, cine ştie, poate în urma dezbaterilor vom descoperi că există un scenariu chiar mai bun decât cele cinci”, a afirmat şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea.

În cadrul dezbaterii, cinci reprezentanţi ai comunităţii locale au prezentat câte unul dintre scenariile analizate în Cartea Albă privind Viitorul Europei. Cei cinci au fost Vlăduţ Andreescu – preşedinte Europe Direct Târgovişte, Cosmin Bogza – administrator firmă IT, Constanţa Mătuşescu – decan Facultate de Drept Universitatea Valahia Târgovişte, Agnes Erich – director Biblioteca Judeţeană ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, Claudia Gilia – vicepreşedinte CJ Dâmboviţa. Prezentarea a fost urmată de o dezbatere mai largă cu cei prezenţi care, la final, au votat scenariul pe care îl consideră cel mai potrivit pentru un viitor de succes al României în Uniunea Europeană.

Dezbaterea de la Târgovişte va fi urmată de altele la Piatra Neamț şi Făgăraș, pe 1 septembrie, respectiv 4 septembrie.

Cele trei dezbateri vor fi transmise, în direct, pe platforma Calea Europeană, precum și pe conturile de Facebook: Reprezentanța Comisiei Europene în România și Calea Europeană.

Cartea Albă privind viitorul Europei a fost anunțată de președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 14 septembrie 2016, inițiativa fiind salutată de liderii UE-27 cu ocazia summitului de la Bratislava din 16 septembrie 2016. Ea analizează modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societății și a locurilor de muncă, la preocupările suscitate de globalizare și cele în materie de securitate.

Documentul prezintă cinci scenarii, fiecare dintre ele conturând modul în care ar putea arăta Uniunea la orizontul anului 2025, în funcție de alegerile pe care le va face Europa. Scenariile au un caracter ilustrativ,  nu se exclud reciproc și nu sunt exhaustive. De la discursul președintelui Juncker privind Starea Uniunii din 2016, Reprezentanța Comisiei Europene a organizat/participat la 12 dezbateri și dialoguri pe tema viitorului Europei și a celor cinci scenarii puse în discuție.