Senator de Dâmboviţa, condamnat definitiv la cinci ani și patru luni închisoare

Senator de Dâmboviţa, condamnat definitiv la cinci ani și patru luni închisoare

Senatorul Marius Ovidiu Isăilă a fost condamnat definitiv joi de magistrații Curții Supreme la cinci ani și patru luni închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Judecătorii au admis apelul formulat de Direcția Națională Anticorupție și au decis să îi aplice parlamentarului un spor de un an și patru luni închisoare la pedeapsa de patru ani primită în primă instanță, urmând ca acesta să execute cinci ani și patru luni de închisoare. De asemenea, magistrații au decis să îi aplice lui Marius Isăilă o pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de doi ani.

Mai mult, ÎCCJ a stabilit confiscarea de la Marius Isăilă a sumei de 180.000 de euro.

În același dosar, a fost condamnat și Cristian Ștefan Ene, fost consilier al senatorului, la doi ani închisoare cu suspendare și efectuarea de 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, plus confiscarea sumei de 20.000 euro.

Marius Ovidiu Isăilă a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2014, fiind acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă, și o infracțiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de acesta a fost trimis în judecată și consilierul parlamentar Cristian Ștefan Ene, pentru trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă.

Potrivit DNA, în prima parte a anului 2012, Marius Ovidiu Isăilă, la acel moment șef serviciu în Ministerul Finanțelor Publice, și Cristian Ștefan Ene, în înțelegere cu inculpatul Cătălin Cristescu, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către ANAF la firma unui denunțător care le-a solicitat ajutorul în acest sens.

”După ce Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins inculpatului Cristescu Cătălin suma de 200.000 euro, susținând că vor realiza intervențiile pe lângă funcționarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunțător, care a remis suma pretinsă în mai multe tranșe. Astfel, o sumă de 20.000 euro urma să îi revină lui Cristescu Cătălin, iar restul de 180.000 euro au fost remiși mai departe celorlalți doi inculpați. După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalți doi inculpați nemulțumirea și îngrijorarea denunțătorului. Aceștia au pretins o nouă sumă — 150.000 euro, plătibili în mai multe tranșe, pretinzând că este vorba de un nou control”, se arată în rechizitoriu.

În august 2013, Marius Ovidiu Isăilă și Cristian Ene i-au pretins lui Cătălin Cristescu suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiți funcționari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma să aibă loc în toamna acelui an, pentru ocuparea unei funcții de inspector în cadrul ANAF — Direcția Generală Antifraudă Fiscală, susțin procurorii.

După remiterea celor 20.000 de euro de către Cristescu, Isăilă, pentru a ascunde primirea banilor, a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut între ceilalți doi inculpați, precizează DNA.

Conform DNA, în cursul anului 2013, Isăilă și Ene au promis unui om de afaceri realizarea de intervenții pe lângă funcționari din cadrul Primăriei sector 3 și la alte entități juridice, pentru ca societatea acestuia să obțină încheierea unor contracte de lucrări.

În timpul anchetei, Cătălin Cristescu și-a recunoscut vinovăția și a fost de acord cu propunerea procurorilor de a primi o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare.

error: Conţinut protejat !!