Secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean Târgovişte va fi extinsă cu fonduri de la bugetul judeţean
Secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean Târgovişte va fi extinsă, investiţia de aptoximativ 6,5 milioane de lei fiind asigurată prin bugetul judeţean, anunţă, miercuri, pe facebook, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Astăzi (miercuri, n.r.), am semnat contractul pentru execuţia lucrărilor de extindere a secţiei Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Investiţia se ridică la aproximativ 6.500.000 de lei şi este finanţată, în totalitate, din bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa”, precizează preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Secţia de cardiologie va fi dotată şi cu un aparat angiograf.
„Odată pus în funcţiune aparatul angiograf, pacienţii nu vor mai fi transferaţi, cu ambulanţa sau elicopterul, către spitale din Bucureşti. În acest fel, intervenţiile se vor face mult mai rapid aici, la Târgovişte”, susţine Corneliu Ştefan.
Noul corp de clădire al secţiei de cardiologie va avea aproape 450 de metri pătraţi şi va cuprinde sala unde va funcţiona aparatul angiograf, o cameră tehnică, cabinet medici, vestiare, spaţii pre şi post operatorii, depozit deşeuri medicale.
„Extinderea Secţiei de Cardiologie este cel de-al treilea proiect pe care îl implementăm la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. În momentul de faţă, se mai lucrează la extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe, dar şi la construirea unui nou ambulatoriu de specialitate. Valoarea celor trei investiţii se ridică la aproximativ 32 de milioane de lei”, mai afirmă preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.