Se caută personal pentru curăţenie în Finlanda, salariu 1.300 de euro
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea forţei de Muncă (AJOFM) Dâmboviţa informează că se caută personal pentru curăţenie în Finlanda, se cer cunoştinţe de limbă engleză, iar salariul net este de 1.200-1.300 de euro pe lună.
Sunt oferite 10 posturi.
Decrierea postului este: activităţi de curăţenie generală; lucrul va include şi curăţenia după inundaţii, incendii, lucrări de reparaţii şi renovare în diferite locaţii; se vor exercita atribuţii periodic (zilnic/săptămânal), în timpul zilei/după-amiezii sau nopţii, în funcţie de cerinţele clientului; se lucrează în echipă cu o altă persoană.
Se cer: experienţă în domeniu; permis de conducere categoria B.
Oferta este valabilă până pe 27 martie 2014.
Cei interesaţi pot trimite CV Europass în limba engleză la adresa de e-mail: info@vmp-group.ro
De asemenea detalii se pot cere la AJOFM Dâmboviţa.