Şcolile din Dâmboviţa, închise miercuri
Şcolile din judeţul Dâmboviţa vor fi închise miercuri, nu se vor ţine ore, informează Inspectoratul Şcolar judeţean (IŞJ) Dâmboviţa.
Decizia a fost luată din cauza vremii nefavorabile, căderi masive de zăpadă şi vânt puternic, precum şi a instituirii codului portocaliu (pentru zona de sud a judeţului Dâmboviţa) şi a codului galben (pentru zona de nord).
Luni au fost închise toate şcolile din judeţ, iar marţi o parte au reluat cursurile.