Şase elevi dâmboviţeni eliminaţi de la bacalaureat
Şase elevi dâmboviţeni au fost fost eliminaţi, luni, de la proba de Limba şi literatura română a sesiunii de toamnă a bacalaureatului, fiind prinşi copiind, schimbând ciorne sau cu telefon la ei, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Ovidiu Băsceanu.
”Am avut şase elevi eliminaţi, provin de la Liceul Iordache Golescu Găeşti – trei, toţi au fost surprinşi cu copiuţe în sistem clasic, alţi doi provin de la centrul de examen Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte, au fost prinşi schimbând ciorne, iar ultimul eliminat provine de la Liceul Nicolae Mihăescu, a fost surprins cu telefonul mobil”, a precizat Inspectorul şcolar general adjunct al IŞJ Dâmboviţa, Ovidiu Băsceanu.
La sesiunea din toamnă a bacalaureatului, la nivelul judeţului Dâmboviţa, sunt 1.702 candidaţi înscrişi, din care 643 au avut echivalată proba Limba şi literatura română din sesiunea anterioară.
”Din 1.059 înscrişi pentru astăzi s-au prezentat 890. Următoarea probă va fi la disciplina obligatorie din profil. Cei mai mulţi sunt la matematică, proba se va desfăşura miercuri”, a mai spus inspectorul şcolar general adjunct Ovidiu Băsceanu.
Afişarea rezultatelor sesiunii din toamnă a bacalaureatului se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.