Salonul internaţional de fotografie are loc între 14-28 februarie, la Muzeul de Istorie Târgovişte. Vernisajul are loc, vineri, ora 17.00.
”Pentru a marca cei 70 de ani de la deschiderea primului muzeu din Târgovişte, şi anume Galeriile Stelea, care adăpostesc astăzi Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte găzduieşte Salonul internaţional de fotografie”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Eurofotoart – Oradea şi Grupul Fotografic GFT – 2011 Târgovişte.
”Expoziţia are menirea de a prezenta şi populariza arta fotografică şi cuprinde aproximativ 70 de lucrări, temele abordate fiind diferite tocmai de aceea fotografiile prezentate se adresează unui număr cât mai mare de iubitori ai artei fotografice”, se mai arată în comunicatul Complexului Curtea Domnească.