Protocolul Uniunii Social Democrate (USD) Dâmboviţa a fost semnat, luni, la sediul PSD Dâmboviţa, de liderii judeţeni ai partidelor componente uniunii, respectiv ai PSD, PC şi UNPR.
”Potrivit acestui protocol, stabilim condiţiile de funcţionare a alianţei electorale la nivelul judeţului Dâmboviţa, ne angajăm să respectăm şi să aplicăm prevederile protocolului pentru constituirea alianţei electorale Uniunea Social Democrată pentru participarea la scrutinul organizat în anul 2014, alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Ne propunem să participăm împreună la activităţile necesare pentru aceste alegeri”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Adrian Ţuţuianu a precizat că USD îşi propune, la nivelul judeţului Dâmboviţa, un scor de peste 50%.
Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a mai spus că partidele componente USD vor colabora şi în consiliile locale.
”Îmi doresc ca această alianţă să reziste timpului”, a adăugat Ţuţuianu.
”Partidul Conservator va avea un important aport în această alianţă. Consider că vom fi un partener serios şi ne vom face treaba cum se cuvine”, a declarat, la semnarea protocolului USD de la nivel de judeţ, preşedintele PC Dâmboviţa, deputatul Georgică Dumitru.
Din partea UNPR, protocolul USD Dâmboviţa a fost semnat de liderul organizaţiei judeţene, Marian Radu.