Rovana Plumb, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, ministru al Muncii şi parlamentar de Dâmboviţa, a fost prezentă, duminică, la Comişani, unde a fost inaugurat sediul primăriei din localitate.
În discursul său s-a referit la unitatea PSD şi la faptul că partidul are ca prioritate continuarea guvernării.
”PSD este un partid unit, un partid stabil, un partid solidar, care se bazează pe cei 1.500 de primari, pe consilieri locali, consilieri judeţeni, preşedinţi de consiliu judeţean, parlamentari, membrii noştri de partid şi simpatizanţi şi în continuare îşi va duce mandatul acestei guvernări. (…). Majoritatea pe care o avem în Parlament, coaliţia la guvernare va continua guvernarea, prioritatea zero a PSD este de a continua guvernarea, lucrurile bune pe care le-am făcut, măsurile socio-economice pe care le-am luat, reparaţiile şi creşterea economică vor continua şi vom distribui bunăstarea creşterii economice către cetăţeni”, a spus Rovana Plumb.
Primarul din Comişani, Ion Bătrânu, a avut grijă să îi prezinte pe toţi invitaţii, de la Rovana Plumb, la lideri locali politici, primari din judeţ, directori de instituţii, proiectanţi etc dar nu a spus nimic despre sediul ce tocmai era inaugurat.
Clădirea nouă a primăriei este construită pe amplasamentul fostului sediu, a costat 30 de miliarde de lei vechi, iar fondurile au fost alocate prin OG 28/2013.