Rovana Plumb: Nu mai candidez pentru șefia Consiliului Național al PSD
Președintele Consiliului Național (CN) al PSD, Rovana Plumb – deputat în Colegiul 2 Pucioasa, a declarat luni pentru Agerpres că nu va mai candida pentru un nou mandat la șefia acestui for, care se va reuni marți la Palatul Parlamentului.
„Eu am fost aleasă pe o altă structură a Consiliului Național, care s-a modificat la congresul PSD din octombrie anul trecut atât în ceea ce privește configurația, cât și modul de funcționare. Și mi se pare firesc ca alte colege sau colegi să preia conducerea acestei structuri. Nu voi mai candida pentru un nou mandat. Eu sunt la muncă zi de zi”, a precizat Rovana Plumb.
Deputatul Constantin Niță, liderul județean al social-democraților brașoveni, a afirmat luni că „este posibilă” o candidatură a sa la funcția de președinte al Consiliului Național (CN) al PSD.
Potrivit unor surse politice, în ședința de marți a CN al PSD, s-ar putea lua în discuție schimbarea conducerii acestui for, posibilitate ridicată în cadrul unor discuții avute de social-democrați la Brașov.
Mandatul președintelui CN al PSD este de patru ani. Conform noii structuri, CN al PSD este compus din parlamentari, europarlamentari, președinți și vicepreședinți de CJ, primari de orașe, municipii și câte trei primari ai unor comune din fiecare județ al țării.