Restricţii de vizitare a bolnavilor la Spitalul Judeţean Târgovişte, în condiţiile creşterii cazurilor de viroze şi gripă
La Spitalul Judeţean Târgovişte este o situaţie dificilă cauzată de numărul de cazuri de gripă şi viroze, s-au luat măsuri excepţionale în privinţa vizitelor la pacienţii internaţi, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
”Avem o situaţie dificilă la Spitalul Judeţean generată de o creştere alarmantă a morbidităţii prin gripă, infecţii respiratorii acute şi infecţii respiratorii acute severe. S-au luat măsuri excepţionale în privinţa vizitelor care se pot face în spital (…). Există o carantină limitată, nu o carantină totală, în sensul că s-au impus restricţii de vizitare a bolnavilor, de acces în anumite secţii, s-au revăzut anumite circuite funcţionale şi s-au izolat cazurile care sunt mai dificile. Viaţa fiecărui om este preţioasă şi este păcat că am avut decese cauzate de virusul AH1N1, dar vreau să înţelegeţi şi care este fenomenul cu care ne confruntăm şi să apreciem munca făcută de cadrele medicale din Spitalul Judeţean”, a spus Ţuţuianu.
De la începutul anului, în Dâmboviţa, s-au înregistrat circa 10.000 de cazri de IACRS (infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 25 de cazuri de gripă. Patru persoane au murit, în Dâmboviţa, în acest an, din cauza gripei. Cel mai recent caz este al unui tânăr de 27 de ani care a murit la începutul lunii martie din cauza gripei AH1N1, cunoscută popular sub denumirea de gripă porcină.