Replici dure între Ţuţuianu şi Cioacă pe tema PIDU-rilor (audio)

cioaca-tutuianu

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi managerul public al municipiului Târgovişte, Gabriel Cioacă, au avut un schimb dur de replici pe tema implementării Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbană (PIDU) din Târgovişte.

Primele declaraţii au fost făcute de Adrian Țuţuianu care atrăgea atenţia că sunt neconcordanţe la PIDU-ri între lucrările din teren şi ceea ce prevede proiectul.

City managerul Târgoviştei, Gabriel Cioacă, a replicat, spunând şi că a avut o discuţie cu Ţuţuianu pe tema asta, iar acesta i-a cerut să îl lase pe el să o spună public ”pentru că are un meci cu Săvoiu (Ionuţ Săvoiu, deputat PSD de Dâmboviţa, n.r.)”.

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Țuțuianu, a precizat, joi, care sunt problemele PIDU-rilor din Târgovişte.

Aş vrea să mă refer puţin la PIDU-rile din Târgovişte pentru că am văzut tot pe domnul Cioacă că are chef de discuţii cu mine şi de comentat pe subiecte care sunt colaterale.Am să vă spun ce zic oameni de specialitate și am constatat personal în cartiere. PIDU A, la asta a spus dânsul că este manager: nu se realizează adâncimea terasamentului la 50 cm. Și puteți merge și constata personal. Mergeți prin Târgoviște și vedeți unde există săpat 50 cm în drumul care se reface; neaplicarea straturilor de balast și piatră spartă, în special în cartierul micro 6; compactarea insuficientă a stratului de material bituminos; neconsolidarea terasamentului stradal; nu sunt prevăzute în proiectul tehnic unele categorii de lucrări, cum ar fi: scurgerile, rigolele aferente locurilor de parcare, spațiile de delimitare a drumurilor și trotuarelor de imobilele din vecinătate, racordurile sistemului de canalizare. Apare ca fiind necesară actualizarea proiectului tehnic, elaborat în anul 2007.

Domnul Cioacă ar trebui să știe că, indiferent cine a făcut proiectul tehnic, că l-a făcut o firmă unde a lucrat deputatul Săvoiu sau altcineva, vinovat de felul în care arată proiectul este și beneficiarul, care are o comisie de recepție. Și înseamnă că are o comisie care a făcut recepția fără să-l citească. Ăsta e un aspect. Al doilea, trebuie să știe și domnul manager Cioacă faptul că are obligația să revizuiască proiectul, în limitele pe care le permite Programul Operațional Regional.(…)

Unde se lucrează pe PIDU A, pe PIDU B și la canalizare, s-au distrus toate punctele de precolectare. Și acele puncte trebuie refăcute. La momentul ăsta, vă invit să mergeți prin cartierele din municipiul Târgoviște, nu aici, în zona centrală, la bere, pe unde se duce domnul Cioacă, ci prin micro 11, micro 12, să vedeți tone de gunoaie depozitate în zona fostelor puncte de precolectare, pe care nu le ridică nimeni de săptămâni de zile și de care primarul interimar și managerul public habar nu au. E un dezastru în municipiul Târgoviște! (…)

Eu am avut întâniri în municipiul Târgoviște, în ultima săptămână, cu peste 1.500 de persoane. Zilnic am avut întâlniri în cartiere. Duminică, am fost în Matei Voievod. Situația în municipiul Târgoviște este una de-a dreptul alarmantă. Și sunt de părerea pe care a exprimat-o consilierul local Răducanu: că acest oraș a intrat pe mâna unor copii, care habar nu au de administrația publică și de interesele majore ale acestei comunități. Răducanu are dreptate. E mai inteligent decât mulți din ăștia care fac discuții, fără să știe despre ce vorbim. Mergeți în Matei Voievod, să vedeți că e zob cartierul, n-are nicio legătură cu orașul. Mergeți în Priseaca și vedeți că-i zob. Mergeți în Prepeleac și vedeți că-i zob. Și mergeți în Romlux, să vedeți că se trăiește ca-n Evul Mediu. Și ei fac gargară pe la televizor și-mi dau mie replici. Ultimul lucru pe care-l spun domnului Cioacă e că-l invit cu mine, la întâlnirile din cartiere. N-am făcut niciun minut politică la nicio întâlnire de tipul ăsta. Am discutat despre ce probleme au oamenii în cartiere, ca să pun grupul de consilieri municipali ai PSD în situația de a face niște propuneri foarte exacte pentru bugetul anului viitor. Și-l invit și pe domnul Cioacă. Doar dacă spun „el e Cioacă și răspunde de proiectul ăsta”, iese bătut. Oamenii sunt extrem, extrem de nemulțumiți, mai ales în micro 11, micro 12, unde s-au început lucrări, niciuna nu e finalizată, intră oamenii cu noroi în casă, sunt câini, turme de câini prin tot orașul, care plimbă gunoaiele de colo până colo.

A doua zi după aceste declaraţii, viceprimarul PSD al Târgoviştei, Cristian Stan, a anunţat că a primit atribuţii de coordonare a tuturor proiectelor cu fonduri europene derulate de Primăria Târgovişte.

Începând de astăzi, tot ceea ce înseamnă proiect european la nivelul Primăriei Târgoviște este în coordonarea mea. Am primit o dispoziție din partea domnului viceprimar cu atribuții de primar, Prisăcaru Ciprian. Cred că e pentru prima dată când un viceprimar coordonează cam tot ceea ce înseamnă direcție tehnică și proiecte cu finanțare nerambursabilă. Din punctul meu de vedere, ar exista, așa, un dezechilibru la nivelul Primăriei Târgoviște, ca și atribuții. Dar, mă rog, asta e o chestiune pe care o vom regla într-o discuție ulterioară, care va avea loc duminică, la nivelul Primăriei, cu toți cei interesați. A fost așa, o informare lapidară. Nu a existat, dacă vreți, un acord de voințe în sensul ăsta. Hai, să spunem că e o chestiune dificilă și că unii sunt mai ocupați. N-am niciun fel de problemă cu chestiunea asta. Dar trebuie să echilibrăm puțin atribuțiunile pe care le avem. Toată lumea să intre la treabă, nu numai unii să stea în conferințe de presă și la ceremonii, și alții să lucreze.

Administratorul public al municipiului Târgoviște, Gabriel Cioacă, a avut, vineri, o replică dură pentru Ţuţuianu.

Fiindcă s-a făcut vorbire de cele două PIDU-uri, din zona A și din zona B, vreau să vă aduc aminte că, la semnarea contractului de execuție pe micro 6, a existat o opinie spusă cu voce tare de un deputat din Dâmbovița, discutată și de alți deputați, dar nefăcute publice aceste opinii, cum că Adrian Țuțuianu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca cele două contracte de execuție lucrări pentru PIDU-urile A și B să nu fie semnate. Deci, târgoviștenii trebuie să știe că, dacă ar fi fost după Adrian Țuțuianu, niciodată n-ar fi avut parte de reabilitarea cartierelor micro 6, micro 11, micro 12, cartierul CFR, Aleea Trandafirilor.

Pe ADR Sud-Muntenia, pe POR, în condițiile în care PIDU-urile n-ar fi fost semnate, următorul program finanțabil era Subcarpatica. Sigur, parte din această investiție venea tot către județul Dâmbovița, numai că fondurile se derulau prin consiliul județean. Și atunci, sigur că lucrurile astea au o anumită logică.

Dar am trecut peste momentul respectiv, lucrările se derulează, oamenii sunt pe teren, am ajuns cu PIDU B la 75%, cu zona A la 50%. Decontările sunt sub procentele de execuţie realizate de constructor. Vreau să vă spun că la PIDU A, de exemplu, plăţile sunt undeva la 10% din ce a realizat executantul.

Astăzi, însă, nu mai înţeleg care este motivaţia pentru care aceste două proiecte sunt atacate din nou. Dacă există doar motivaţia politică pentru prezidenţiale sau pentru alegerile de la Primăria Târgovişte de anul viitor probabil, deci dacă asta este motivaţia înseamnă că omul ăasta este inconştient. (…)

Domnule Țuțuianu, lăsați-ne să ne desfășurăm activitatea în mod liniștit. Lăsați-ne oamenii să lucreze, astfel încât, la finalul perioadei de implementare, să ne bucurăm cu toții de rezultatul acestor investiții. Aşa cum aţi fost prezent la toate inaugurările şi alergaţi după foarfecă să tăiaţi panglica vă promit că vă vom invita la sfârşitul acestor proiecte să fiţi alături de noi, să pozaţi alături de noi, aşa cum vă place, la nişte investiţii la care nu aţi avut absolut niciun merit. (…)

Întrebați toți viceprimarii de la PSD, care au fost alături de noi, care au intrat în echipa noastră, cum s-au simțit. Și n-o să aveți din partea nimănui vreun alt cuvânt decât de mulțumire pentru modul în care au fost tratați când au venit aici. Pentru că au simțit că fac parte dintr-o echipă.

Întrebaţi-l pe Cristi Stan dacă are vreo problemă cu restul eexecutivului primăriei şi dacă e corect o să vă spună că nu. Lucrurile la Primăria Târgovişte se derulează în echipă. Aici nu e un om care controlează tot şi dă soar sarcini, cum se întâmplă la consiliul judeţean. Aici oamenii sunt întregi la cap. Şi lucrează aşa cum trebuie. Eu vin din mediul privat. Nu o să auziţi niciodată un avocat care a lucart cu mine, şi am lucrat cu vreo şapte, că în vreun moment l-am înjurat, l-am jignit sau am aruncat cu vreun pix în el sau că i-am spus că îl arunc la câini. Nu vreau să spun mai multe. La mine la cabinet au venit oameni care au lucrat la Ţuţuianu la cabinet, nu o să vreţi să ştiţi ce e la gura lor. În ultima perioadă l-am observat pe Ţuţuianu că se pricepe la toate, la administraţie, la medicină, la contabilitate, la economie, la sport, de fapt nu se pricepe la nimic decât la circ. E circarul şef al judeţului. (…)

Nu aveam cunoștință, până la momentul la care am primit acele pretinse deficiențe, că lucrurile ar sta așa cum le prezintă Țuțuianu. Pentru că, oameni buni, petrec 2-3 ore pe zi în șantier, dar ați văzut cum e orașul, e descoperit. Nu poți să fii în fiecare loc, în fiecare minut. Există posibilitatea ca, în anumite zone, lucrurile chiar așa să stea. Dar de-aia avem diriginți de șantier, cu care avem contract și care sunt ochii noștri acolo, de-aia avem personal tehnic, care asta face. Ce-am făcut? Am chemat ISC-ul (Inspectoratul de Stat în Construcții, n.r.) să verifice: băi, oameni buni, dacă sunt probleme, așa cum sunt ele reclamate de către certărețul-șef, verificați-le. Și sunt două variante: unu, dacă, la probe, iese că lucrurile stau așa, atunci nu vă plătim aceste lucrări până când nu remediați deficiențele. (…) doi, dacă nu stau așa lucrurile, înseamnă că cei care i-au scris acele pretinse deficienţe şi eu ştiu de unde le-a luat, de la întâlniirile politice pe care le-a organizat în cartier. Dacă nu stau aşa lucriurile înseamnă că a picat de papagal și cine i le-a dat și-a bătut joc de el. Să vedem ce-o să spună dacă nu stau lucrurile așa. Din ce știu eu, la probele realizate până acum, nu s-a dovedit absolut nimic.

error: Conţinut protejat !!