Cea mai mare prezenţă la vot, sâmbătă, la ora 19.00, se înregistrează în judeţul Dâmboviţa, cu un procent de 7,78%. La nivel naţional, prezenţa la ora 19 a fost de 5,15%.
La ora amintită, la cele 432 de secţii din Dâmboviţa, au venit la vot 33.372 de persoane.
Românii sunt chemaţi la urne, sâmbătă şi duminică, să se pronunţe cu ‘Da’ sau ‘Nu’ asupra întrebării: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.
Secţiile de votare se vor deschide, în fiecare zi de referendum, la ora 7.00 şi se vor închide la ora 21.00.
După încheierea primei zile a votării, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor trebui să întocmească un proces-verbal, în cel puţin două exemplare. Un exemplar al procesului-verbal se afişează la intrarea în sediul secţiei de votare, iar un altul se păstrează de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, urmând ca la încheierea celei de-a doua zile a votării să îl predea biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz.
La plecarea din localul de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să sigileze toate căile de intrare (uşi şi ferestre) în localul de vot cu benzi de hârtie, pe care a aplicat în prealabil ştampila de control (înainte de a sigila uşile şi ferestrele, aplică ştampila de control pe benzile de hârtie şi apoi lasă ştampila de control în localul de vot, fără a pleca cu aceasta), pe care apoi le semnează.
În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de persoanele acreditate de Autoritatea Electorală Permanentă, reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, membrii birourilor electorale de circumscripţie, ai oficiilor electorale şi ai Biroului Electoral Central şi de personalul de pază, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru a-şi exercita dreptul electoral.