Site icon stiriDB

Razii ale poliţiştilor dâmboviţeni, în Răcari, Pucioasa şi Fieni

Peste 100 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii dâmboviţeni în cadrul unei razii efectuate, joi, în localităţile Răcari, Pucioasa şi Fieni, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.

”Poliţiştii au organizat pe raza oraşelor Răcari, Pucioasa şi Fieni acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru respectarea legislaţiei rutiere. În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 15.410 lei”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa, remis vineri.

Totodată, poliţiştii au constatat patru infracţiuni, din care două contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi două de natură economică. La sediul unei societăţi comerciale cu sediul în Buciumeni au fost găsite şase persoane care lucrau la negru.