Site icon stiriDB

Razie în Târgovişte, peste 100 de amenzi date pentru nerespectarea restricțiilor de circulație

IPJ Dâmboviţa anunţă că, joi, a avut loc o acţiune de amploare pe raza municipiului Târgovişte, au fost legitimate aproape 2.400 de persoane, controlate aproape 1.500 de maşini şi au fost date peste 100 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.

Peste 100 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, în urma unei razii organizate în municipiul Târgoviște

Astăzi, 16 aprilie, în intervalul orar 10:00-14:00, peste 160 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de efective de jandarmi polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale, au acționat pe raza municipiului Târgoviște, pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, prevenirea și combaterea infracțiunilor din domeniul economico-financiar și a celor de natură judiciară.

De asemenea, s-a acționat și pentru verificarea respectării restricțiilor de circulație, impuse conform ordonanțelor militare.

În urma activităților din teren, au fost legitimate 2.389 de persoane și au fost controlate 1.480 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 204 sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 180.290 de lei.

Din totalul acestora, 109 au fost pentru încălcarea prevederilor art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.

Alte 82 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație conform prevederilor O.U.G 195/2002, iar 2 la Legea 12/1900 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Totodată, polițiștii dâmbovițeni au constatat trei infracțiuni, fiind întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare, pe raza județului Dâmbovița, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au depistat, pe raza municipiului Târgoviște, un bărbat, din Picior de Munte, care le-a prezentat pentru control o adeverință de angajator eliberată de o societate comercială.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că bărbatul ar avea suspendat contractul de muncă în cadrul respectivei societăți comerciale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet comeptentă.

De asemenea, un alt bărbat de 26 de ani, din Ocnița, este cercetat de polițiști după ce a fost surprins în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.